keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 55/28.09.2004 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate "Modernizare str. Independenţei + str. Drubeta"

28.09.2004

Hotararea Consiliului Local 55/28.09.2004
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate "Modernizare str. Independenţei + str. Drubeta"


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2004 - 15817/ 08.09.2004 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Gheorghe Ciuhandu;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere art. 40 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 45/2003 - privind finanţele publice locale;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit. (c), (d), (f), (l) şi (m) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;



HOTARASTE

Art.1: Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii "Modernizare str. Independenţei + str. Drubeta" cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici, prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art.1 se va face din bugetul local.

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Control şi Audit Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale.



Presedinte de sedinta
BOGDAN ACHIMESCU
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: referat_hot_55_28.09.2004.pdf

România SE APROBA Judeţul Timiş PRIMAR, Primăria Timişoara Direcţia Edilitară dr.ing. GHEORGHE CIUHANDU Nr. SC2004 – 12395 din 06.07.2004

REFERAT Privind aprobarea Studiului de Fezabilitate

“MODERNIZARE STR. INDEPENDENŢEI + STR. DRUBETA”

Direcţia Edilitară are în program întocmirea Studiului de Fezabilitate aferent

obiectivului de investiţii “Modernizare str. Independenţei + str. Drubeta”. Str. Independenţei şi str. Drubeta sunt amplasate în zona de sud a municipiului, fiind

delimitate de Pţa. N. Bălcescu şi str. Mureş. Str. Independenţei are două benzi de circulaţie cu o îmbrăcăminte din asfalt, şi o linie

de tramvai dublă amplasată în pat propriu. Str. Drubeta are două benzi de circulaţie, având o îmbrăcăminte din asfalt şi o linie de

tramvai dublă amplasată în în pat propriu. Datorită gradului avansat de uzură a liniei de tramvai, precum şi a reţelelor de

gospodărie subterană, se impune refacerea lor, fapt care va afecta sistemul rutier al străzilor, la rândul său necorespunzător din punct de vedere al alcătuirii şi capacităţii portante.

Valoarea totală (inclusiv TVA) a investiţiei “Modernizare str. Independenţei + str. Drubeta” este estimată la 25.225.000 mii lei, reprezentând 524.050 euro.

Având în vedere faptul că finanţarea studiului de fezabilitate “Modernizare str. Independenţei + str. Drubeta” a fost cuprinsă în Bugetul local aprobat pentru anul 2004, şi execuţia lucrărilor va fi prevăzută eşalonat pentru anul 2004-2005, propunem aprobarea studiului de fezabilitate şi realizarea investiţiei menţionată anterior.

DIRECTOR ECONOMIC, ŞEF SERVICIU,

Ec. Adrian BODO Ing. ROMULUS KOMOZ

ŞEF BIROU I.T., AVIZAT JURIDIC, Ing. IOAN GANCIOV Jr. MIRELA LASUSCHEVICI

ÎNTOCMIT, Ing. GEORGETA SZABO

Atasament: Anexa_SF_str._Drubeta.pdf

Anexã la Hotãrârea nr._______/___________

“MODERNIZARE STR. INDEPENDENŢEI + STR. DRUBETA”

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIŢIEI

Denumirea investiţiei: “Modernizare str. Independenţei + str. Drubeta”

Amplasament: Municipiul Timişoara, zona de sud

Beneficiar: Consiliul Local al Municipiului Timişoara

Valoarea investiţiei: 25.225.000 mii lei, reprezentând 524.050 euro

Din care C + M 22.747.224 mii lei, reprezentând 468.363,4 euro

Capacitãţi:

Lungime traseu: 1.360 m

Şef Serviciu, Şef Birou Infrastr. Transporturi, Ing. Romulus KOMOZ Ing. Ioan GANCIOV Întocmit, Ing. Georgeta SZABO